Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Spartachiada lucrătorilor medicali din municipiul Chişinău, ediţia a 40-a







   2945

Medici din cadrul a 12 instituţii medico-sanitare publice au participat la cea de-a 40 Spartachiadă a lucrătorilor medicali din municipiul Chişinău. Cele mai bune echipe au fost premiate într-un cadru festiv la mai multe probe sportive: volei, tenis, dame, şah, în prezenţa primarului general Dorin Chirtoacă, a administraţiei Direcţiei Sănătate şi a conducerii sindicatului de ramură.

Totodată cele mai active colective ale instituţiilor medicale publice din municipiu care participă, an de an la respectivele competiţii, au fost menţionate cu diplome de onoare din partea Primăriei Chişinău.

Primarul capitalei a apreciat deschiderea lucrătorilor din medicină către activităţi extra program, apreciind curajul, tăria şi dorinţa de competiţie de care au dat dovadă pe parcursul desfăşurării spartachiadei aniversare şi că asemenea acţiuni sunt tradiţionale pentru instituţiile medicale din municipiu. „Aşa cum municipiul Chişinău este în frunte în toate domeniile de activitate ale republicii, vă dorim să obţineţi rezultate pe potrivă şi în cadrul etapei naţionale a Spartachiadei Lucrătorilor din Ramura Ocrotirii Sănătăţii”, a mai spus Dorin Chirtoacă.

Spartachiadele anuale ale lucrătorilor din medicină au tradiţii frumoase şi au drept scop evidenţierea celor mai activi şi sănătoşi participanţi.

Direcţia Relaţii Publice,
Primăria mun. Chişinău