Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea serviciilor de alimentare cu apă şi canalizare din municipiu ar putea fi reexaminat

   2838

În cadrul şedinţei operative de la primărie, primarul general Dorin Chirtoacă a criticat modul în care întreprinderea SA „Apă-Canal Chişinău” aplică prevederile Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea serviciilor publice de alimentare cu apă şi canalizare din capitală, aprobat în luna martie de Consiliul municipal Chişinău. Potrivit şefului administraţiei municipale, furnizorul de apă a decis să-şi soluţioneze problema pierderilor în reţea prin obligarea consumatorilor de a achita diferenţa de volum a apei dintre indicii contoarelor individuale şi cele de bloc. În consecinţă, în luna aprilie unii orăşeni  au primit facturile de apă cu sume majorate şi care conţineau această diferenţă. 
Dorin Chirtoacă a afirmat că regulament urmează a fi aplicat în favoarea consumatorilor. Primarul general susţine că prevederile regulamentului trebuie puse în aplicare doar atunci când va expira termenul contoarelor individuale şi vor fi instalate altele de maximă precizie. 
Pentru soluţionarea problemei, primarul a propus ca orăşenii să achite în continuare facturile doar conform indicilor contoarelor individuale. Cei care au achitat deja facturile, să li se facă o recalculare. În acelaşi timp, Dorin Chirtoacă a solicitat ca furnizorul de apă trebuie să-şi ceară scuzele de rigoare în faţa consumatorilor pentru incomodităţile create. 
Direcţia Relaţii Publice,
Primăria mun. Chişinău