Primarul General, Ion Ceban, împreună cu reprezentanții Consiliului Județean Neamț, România, a inspectat imobilul viitorului Centru Cultural „Eugen Doga”

http://www.chisinau.md/ro/primarul-general-ion-ceban-impreuna-cu-reprezentantii-consiliului-judetean-neamt-20292_246808.html

Primarul General, Ion Ceban, împreună delegație oficială din județul Neamț, România, au vizitat marți edificiul din str. Veronica Micle, 5, unde urmează a fi instituit Centrul Cultural „Eugen Doga". La eveniment a participat și însuși compozitorul. Municipalitatea și-a propus reabilitarea clădirii istorice de la intersecția str. V. Alecsandri - str. Veronica Micle, cu o suprafață de 228 m². În prezent are loc expertizarea tehnică a imobilului, pentru ca ulterior să înceapă lucrările de proiectare și de reabilitare. Spațiul pentru viitorul Centru Cultural

Primarul General, Ion Ceban, împreună cu o delegație oficială din județul Neamț, România, au vizitat marți edificiul din str. Veronica Micle, 5, unde urmează a fi instituit Centrul Cultural „Eugen Doga". La eveniment a participat și însuși compozitorul.

Municipalitatea și-a propus reabilitarea clădirii istorice de la intersecția str. V. Alecsandri - str. Veronica Micle, cu o suprafață de 228 m². În prezent are loc expertizarea tehnică a imobilului, pentru ca ulterior să înceapă lucrările de proiectare și de reabilitare.

Spațiul pentru viitorul Centru Cultural a fost selectat împreună cu maestrul Eugen Doga, iar acolo se prevede amenajarea unui atelier pentru toți admiratorii creației compozitorului. Instituția va avea misiunea de cercetare și valorificare a creației și personalității lui Eugen Doga.  

Odată cu reabilitarea edificiului din str. Veronica Micle, 5, urmează a fi amenajată și curtea din preajmă, care va putea găzdui diverse evenimente în aer liber.

Primarul General, Ion Ceban, a declarat că pentru echipa de la Primărie ar fi o onoare realizarea cu succes a acestui proiect, care va fi inedit prin menirea sa, de a pune în valoare creația maestrului Doga, dar și în beneficiul chișinăuienilor și a oaspeților capitalei.

Prezenți la eveniment, reprezentanții Consiliului Județean Neamț s-au arătat deschiși și interesați, pentru acordarea de susținere în realizarea Centrului Cultural „Eugen Doga".

E de menționat că anul 2022, când maestrul împlinește jubileul de 85 de ani, a fost declarat de APL Chișinău „Anul Cultural Eugen Doga". 

08.02.2022

© 2024. Pagina oficială a Municipiului Chișinău. Toate drepturile rezervate. Dezvoltat de Brand.md