Primăria Chișinău a scos la concurs 30 de funcții publice vacante
Primarul general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, a vizitat astăzi expoziţia „Fabicat în Moldova”, care se desfăşoară în perioada 27 – 30 ianuarie a.c., la Centrul Expoziţional Internaţional „Moldexpo”.
Edilul capitalei s-a deplasat prin toate pavilioanele prezentate şi a discutat cu agenţii economici prezenţi la expoziţie, interesându-se despre activitatea acestora. Dorin Chirtoacă a abordat cu oamenii problemele cu care se confruntă producătorii autohtoni, inclusiv despre accesul produselor moldoveneşti la pieţele din occident. Primarul general a apreciat faptul că multe utilaje produse în R. Moldova sunt căutate în alte ţări.
Potrivit primarului de Chişinău, orice marfă competitivă trebuie să-şi găsească locul pe pieţele din străinătate, menţionând că dacă acest lucru se întâmplă, înseamnă că economia statului este una prosperă. În urma discuţiilor cu agenţii econoici, Dorin Chirtoacă a remarcat că în continuare producătorii de mezeluri se confruntă cu problema monopolului la importul de carne, precizând că chestiunea trebuie soluţionată, pentru că aceasta influenţează asupra costului final al produselor.
„Fabricat în Moldova” este un eveniment de importanţă naţională, organizat pentru susţinerea întreprinzătorilor din Republica Moldova. Expoziţia propune soluţii la problemele ce ţin de structura de comercializare şi promovare a produselor moldoveneşti, oferă populaţiei posibilitatea de a cumpăra produse autohtone de calitate, influenţează direcţia de decizie a consumatorilor şi a întreprinderilor comerciale angro şi cu amănuntul, orientând-o către producătorii locali, stimulează producerea mărfurilor competitive şi de calitate.
La actuala ediţie a expoziţiei „Fabricat în Moldova” participă peste 300 de agenţi economici din întreaga republică.
Direcţia Relaţii Publice,
Primăria mun. Chişinău