Pagina oficială a Municipiului Chișinău

O nouă vizită de studiu la Lublin, în cadrul proiectului „MOVE IT like Lublin", finanțat de UE

   887

O delegație din cadrul Primăriei Municipiului Chișinău a efectuat, în perioada 21-26 noiembrie 2022, o vizită de studiu la Autoritatea de Transport Public din Lublin (ZTM), Polonia. Vizita se înscrie intr-un șir de activități desfășurate în cadrul proiectului „MOVE IT like Lublin" - inițiativa de dezvoltare durabilă a transportului public din Municipiul Chișinău, finanțat de Uniunea Europeană.

Astfel, obiectivul vizitei de studiu a fost însușirea celor mai bune practici de dezvoltare a sistemului de transport public urban, ce urmează a fi implementate la Chișinău.

Din componența delegației au făcut parte managerii mai multor entități municipale: Direcția generală transport public și căi de comunicație, Î.M. „Parcul Urban de Autobuze", Î.M. „Regia Transport Electric Chișinău" și Î.M. „Rețelele electrice de iluminare „LUMTEH".

De asemenea, pe parcursul aflării la Lublin, reprezentanți subdiviziunilor municipale, au avut oportunitatea de a se familiariza cu activitatea Autorității de Transport Public (ZTM), Companiei Municipale de Transport (MPK) și a Parcului Urban de Troleibuze și Autobuze.

În cadrul atelierelor de instruire, reprezentanții de la Chișinău au aflat cum sunt aplicate normele de planificare și reglementare a transportului public, metodologia de calculare a tarifelor de călătorie, întreținerea infrastructurii rutiere, dezvoltarea ciclismului urban, sistemul de iluminat stradal și organizarea sistemului de semafoare.

Menționăm că Proiectul „MOVE IT like Lublin" - Inițiativa de dezvoltare durabilă a transportului public din mun. Chișinău, finanțat de Uniunea Europeană, este implementat în baza unui parteneriat între Primăria mun. Chișinău și Primăria orașului Lublin din Polonia. Proiectul va fi implementat până în anul 2025 și va oferi sprijin pentru a transforma serviciile de transport public din oraș într-un sistem de transport mai incluziv, mai sigur, mai rezistent și mai durabil. Bugetul total al proiectului este în valoare de 3.500.000 euro, dintre care 3.325.000 euro este contribuția Uniunii Europene în formă de grant, iar 175.000 euro sunt alocați de către Primăria municipiului Chișinău.