Atenție șoferi: Suspendarea traficului rutier pe str. Bucuriei, tronsonul cuprins între str. Henri Coandă și str. Mesager
Primarul General, Ion Ceban, a anunțat că proiectul bugetului municipal pentru anul 2024 va fi inclus pe ordinea de zi a fiecărei ședințe a Consiliului Municipal Chișinău pentru a fi aprobat, în contextul când documentul nu a primit aprobarea majorității consilierilor municipali la ședința din săptămâna trecută. Declarațiile au fost făcute luni, în cadrul ședinței operative săptămânale.
Edilul și-a exprimat regretul că acest subiect este prea mult politizat, chiar dacă proiectul de buget 2024 este gata din decembrie 2023, inclusiv cu ajustările solicitate de Ministerul Finanțelor, iar timp de jumătate de an au fost purtate discuții cu fracțiunile, dar că nu a fost voință politică și încă nu este nici în continuare, spre regret.
„Faptul că acest an este unul electoral, la fel ca și următorul an, unii consilierii se tem că oamenii îi vor taxa. Noi vom propune bugetul spre aprobare la fiecare ședință de Consiliu și să vedem cu ce argumente mai vin cei care au promis oamenilor dezvoltarea orașului”, a declarat Ion Ceban.
În context, edilul a subliniat că Primăria Chișinău este acea entitate care trebuie să crească numărul de proiecte, anume pentru a dezvolta infrastructura Capitalei: drumuri, transport public, școli, grădinițe etc., atât în raza rașului, cât și în suburbii. Iar în acest sens, Municipiul Chișinău oferă un pachet social cu servicii mult mai exact pe cetățean, în comparațiue cu ce oferă Statul la nivel de țară.
În aceeași ordine de idei, Primarul General a făcut un apel către guvernanți, de a se axa pe soluționarea problemelor cetățenilor și să nu caute metode de supraviețuire pe seama altcuiva.
„Nu ne mai transmiteți mesaje că ne veți purta prin instanțe, pentru că asta deja se întâmplă, direct sau indirect. Reiterez că la această etapă nu există vreo persoană de conducere în instituția Primăriei, fie că sunt viceprimari, șefi de direcții sau alți reprezentanți, care nu ar avea procese inițiate de către organele de drept, la solicitarea deputaților și a consilierilor PAS. „Terminați cu astfel de acțiuni și nu încercați să intimidați oamenii. Apucați-vă de lucru! Pentru că aveți de furnizat rezultate, în baza așteptărilor pe care le-ați creat”, a declarat Ion Ceban.
E de menționat că proiectul aprobării bugetului municipal 2024 este inclus sub numărul 1 pe ordinea de zi a ședinței extraordinare a Consiliului Municipal Chișinău de marți, 30 iulie 2024.