Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Construcţiile artificiale neautorizate de pe trotuare vor fi demontate

   1889

În decurs de o săptămână, elementele de blocare a locurilor de parcare pe trotuarele din Chişinău, instalate neautorizat, vor fi demontate. Potrivit unei dispoziţii a primarului general Dorin Chirtoacă, Direcţia generală transport public şi căi de comunicaţie va elibera Regiei „Exdrupo” permis pentru executarea lucrărilor de demontare a construcţiilor artificiale neautorizate pe trotuarele din capitală. 
Măsura a fost luată, avându-se în vedere necesitatea organizării parcajelor publice de zi, precum şi tendinţa de amenajare a acestora la nivel european, îndeosebi în zona centrală şi pe străzile principale ale oraşului. De asemenea, este interzisă instalarea dispozitivelor de blocare a locurilor pentru parcare fără autorizarea lor de către Direcţia arhitectură, urbanism şi relaţii funciare. 
Direcţia Relaţii Publice,
Primăria mun. Chişinău