Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Complexul Educațional „Antonin Ursu” a împlinit 30 de ani de la înființare

   366

Primăria Municipiului Chișinău informează că Complexul Educațional „Antonin Ursu” din sectorul Buiucani a sărbătorit vineri 30 de ani de la înființare.

De-a lungul celor trei decenii de activitate, instituția a educat mii de copii, devenind un reper pentru comunitate.

Cu această ocazie, Primarul General a transmis un mesaj de felicitare managerilor instituției, corpului didactic și copiilor. „Vreau să subliniez importanța educației pentru viitorul nostru al tuturor și să mulțumesc celor care au contribuit la succesul instituției.

Privim cu optimism și vom depune eforturi pentru ca educația să fie o componentă esențială în comunitatea noastră”, a declarat Ion Ceban.

Viceprimarul Angela Cutasevici, prezentă la eveniment, a oferit o diplomă de gratitudine din partea Primăriei Chișinău, celor care depun eforturi, zi de zi, pentru a educa tânăra generație.  

Conducerea școlii a organizat un eveniment festiv, care a reunit părinți, învățători și educatori, invitați speciali, actuali și foști elevi, oferindu-le cadrelor didactice diplome de onoare.

În prezent, Complexul Educațional „Antonin Ursu” este frecventat de 266 de elevi și 110 copii, repartizați în 10 clase și, respectiv, 4 grupe.

Instituția dispune de 26 de săli de clasă, o sală pentru activități școlare, o sală de sport, cantină, sală de mese, bibliotecă și cabinet medical.

În ultimii ani, cu sprijinul Primăriei Chișinău, la Complexul Educațional „Antonin Ursu” a fost reparat acoperișul instituției, sistemul de încălzire în două grupe și patru grupuri sanitare. Totodată, în 2024, municipalitatea a alocat 1 milion de lei pentru schimbarea geamurilor.

.