Pagina oficială a Municipiului Chișinău
  • Prima
  • /
  • Astăzi în oraș!
  • /
  • Comunicate de presă
  • /
  • Circa 1700 tone de deșeuri menajere solide din municipiul Chișinău au fost sortate și transmise operatorilor de reciclare spre valorificare, în perioada: 23 ianuarie-16 martie 2023

Circa 1700 tone de deșeuri menajere solide din municipiul Chișinău au fost sortate și transmise operatorilor de reciclare spre valorificare, în perioada: 23 ianuarie-16 martie 2023

   1158

Primăria Municipiului Chișinău informează că circa 1700 de tone de deșeuri menajere solide, colectate de pe platformele comune de stocare a deșeurilor din municipiul Chișinău, în perioada: 23 ianuarie-16 martie 2023, au fost sortate și transmise reciclatorilor spre revalorificare pentru a fi create produse noi.

Acest lucru a fost posibil datorită eforturilor Primăriei Chișinău, care a pus în aplicare o strategie de management al deșeurilor, ce include o serie de măsuri, inclusiv semnarea unui contract de achiziție a serviciilor de sortare.

Astfel, grație contractului semnat de operatorul municipal de salubrizare și compania „ABS” SRL, pe o perioadă de cinci ani, anual în Chișinău vor fi sortate cca 190 000 tone de deșeuri, ceea ce va permite reciclarea a peste 10% din masa deșeurilor (peste 19 000 tone) sau cca 40-45% din volumul acestora.

Măsura luată va contribui la reducerea cantității de gunoi depozitat la poligonul municipal și la creșterea cantității de deșeuri reciclate.

De asemenea, vor fi reduse costurile de depozitare a deșeurilor și va fi redus nivelul de poluare a mediului.

Reamintim că acordul privind sortarea deșeurilor din Chișinău este divizat în două etape:

- I etapă – sortatorul va identifica spre reciclare deșeurile din hârtie/carton, plastic, metal și sticlă;

- II etapă (inițiată peste aproximativ 1,5 ani)  - sortatorul va recicla RDF-ul din deșeuri, ceea ce va contribui la reciclarea a peste 20% din toată masa deșeurilor colectate din oraș (peste 38 000 tone) sau aproximativ 70% din volumul deșeurilor transmise spre sortare.

Contractul a fost semnat la mijlocul lunii ianuarie, iar suma totală a acestuia constituie  217,5 mil. lei (cu TVA).