Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Chişinăul va avea o nouă Concepţie de Gestionare a Resurselor Funciare

   3357

La iniţiativa preşedintelui Consiliului municipal Chişinău Ghenadie Dumanschi, astăzi a fost organizată o masă rotundă tematică, în cadrul căreia s-a pus în discuţie proiectul Concepţiei de Gestionare a Resurselor Funciare în oraşul Chişinău. La eveniment au participat reprezentanţi ai mediului de afaceri şi sectorului asociativ. Proiectul noului document a fost elaborat cu susţinerea PNUD-Moldova.

Organizarea evenimentului vine să consolideze eforturile Primăriei şi Consiliului Municipal Chişinău în vederea perfecţionării şi eficientizării mecanismelor de gestionare a terenurilor publice, astfel încât să fundamenteze o platformă funcţională de atragere a investiţiilor în municipiul Chişinău, precum şi să asigure o majorare a veniturilor publice municipale.

După cum a opinat preşedintele CMC Ghenadie Dumanschi, numai eficientizarea procesului de privatizare/arendă a terenurilor aferente obiectivelor privatizate şi impunerea plăţilor funciare vor permite majorarea încasărilor bugetare cu peste 100 milioane lei anual, iar organizarea mai eficientă a pieţii funciare primare va contribui semnificativ la îmbunătăţirea climatului investiţional în municipiu.

La moment, politica municipală în domeniul managementului terenurilor publice este incoerentă şi cu multiple probleme de implementare. Această situaţie este cauzată de faptul că Concepţia Funciară actuală (în vigoare din 2001) nu mai corespunde nici realităţilor urbanistice actuale, nici evoluţiilor legislative din ultimii 10 ani. Vom menţiona doar că din momentul aprobării actualei Concepţii Funciare (1) Parlamentul a operat peste 10 modificări legislative ale Codului Funciar al Republicii Moldova, (2) în 2006 a intrat în vigoare noua Lege cu privire la Administraţia Publică Locală, (3) Legea cu privire la preţul normativ şi modul de vânzare-cumpărare a pământului a suferit peste 11 modificări legislative, (4) în 2007, a fost aprobat noul Plan Urbanistic General al oraşului Chişinău, (5) în 2008, a fost aprobat noul Regulament Local de Urbanism al or. Chişinău.

Consiliul Municipal Chişinău va continua consultarea subiectelor de importanţă strategică pentru îmbunătăţirea actului de guvernare la nivel local şi contează pe o mai bună implicare în procesul decizional a societăţii civile, mass-media şi a altor actori interesaţi. Totodată, pentru asigurarea unei dezvoltări urbane dinamice, CMC va promova o colaborare eficientă cu autorităţile publice centrale, cu partenerii de dezvoltare şi mediul de afaceri.

Direcţia Relaţii Publice,
Primăria mun. Chişinău