Pagina oficială a Municipiului Chișinău

A fost simplificată procedura de acordare a compensaţiilor nominative pentru încălzire

   4085

Cetăţenii care în anul trecut au beneficiat de compensaţii la încălzire, vor primi şi în anul curent în mod automat compensaţii pentru consumul de agent termic. Aceasta este o iniţiativă a primarului general Dorin Chirtoacă şi a fost aprobată de  Consiliul municipal Chişinău, în acest sens fiind operate unele modificări la Regulamentul privind acordarea compensaţiilor pentru încălzire. 
În actualul sezon de încălzire, locuitorii din municipiu care dispun de cazangerii autonome pe bază de gaz vor primi lunar câte 250 lei de familie drept compensaţie din partea Primăriei Chişinău. Astfel, facturile celor care dispun de cazangerii autonome de gaz vor indica diferenţa respectivă, iar familiile care se încălzesc cu lemne şi cărbune vor primi aceşti bani în numerar. 
În anul curent, au fost deja depuse peste 4 mii de cereri noi. Persoanele care depun cerere pentru prima dată, urmează să prezinte şi setul de acte necesare. 
Amintim că de compensaţii pentru achitarea facturii la agentul termic şi a consumului de gaze naturale, lemne şi cărbune, folosite pentru încălzire beneficiază cetăţenii municipiului Chişinău care au un venit global pe membru de familie mai mic de 1450 lei (valoarea minimului de existenţă). Primăria subvenţionează aceste categorii de populaţie cu 40 la sută din costul facturii pentru încălzire. 
Pentru sezonul de încălzire 2008-2009, municipalitatea a acordat ajutoare sociale pentru încălzire centralizată, lemne şi cărbune la 9030 familii, în sumă totală de 19,1 milioane lei. 
Direcţia Relaţii Publice,
Primăria mun. Chişinău