Pagina oficială a Municipiului Chișinău

(Update!) A fost redeschis accesul în pasajul subteran din bd. Dacia intersecție cu str. Teilor

   1177

Primăria municipiului Chișinău informează că în dimineața zilei de miercuri a fost redeschis accesul cetățenilor în pasajul cu trecere pietonală din bd. Dacia-str. Teilor, după ce furnizorul de energie termică „Termoelectrica” S.A., a lichidat consecințele avariei produse la conducta termică, D600 mm 

E de menționat că în seara zilei de marți, 21,03,2023, s-a produs o avariere la rețeaua de termoficare fiind inundată trecerea subterană din bd. Dacia-str. Teilor. La ora actuală, toți consumatorii din zonă  dispun de energie termică pentru încălzire și apă caldă menajeră

 

21.03.2023, 22:59

Primăria Chișinău informează că serviciile de profil intervin la lichidarea consecințelor avarierii rețelei de termoficare, care traversează pasajul subteran de la intersecția bd. Dacia - str. Teilor.

Echipa de intervenție a S.A. „Termoelectrica”, în gestiunea căreia se află conducta termică, aflată în exploatare din anul 1969 este în teren pentru remedierea defecțiunii.

Deși S.A. “Termoelectrica” se află în subordinea Guvernului, serviciile municipale de profil acordă tot suportul în gestionarea situației și în vederea redeschiderii accesului pentru cetățeni.