Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Dezvelirea plăcii memoriale „Gheorghe Vodă”

   2933

La Chişinău a fost dezvelită astăzi placa memorială „Gheorghe Vodă", pe faţada blocului din bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 64, acolo unde a locuit regretatul poet, eseist şi cineast.

Dezvelirea plăcii memoriale a avut loc în cadrul manifestărilor culturale municipale dedicate sărbătorilor naţionale „Ziua Independenţei" şi „Limba Noastră cea Română". La eveniment au participat edilul capitalei, Dorin Chirtoacă, membrii familiei Vodă, oameni de cultură, cetăţeni care citesc şi apreciază opera maestrului Gheorghe Vodă.

Autorul plăcii este sculptorul Ion Zderciuc, iar lucrarea a fost executată în bronz.

 

Direcţia Relaţii Publice,
Primăria mun. Chişinău