Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Campania de salubrizare de primăvară

   2738

Mâine, vineri, 4 aprilie 2014, vor continua acţiunile de salubrizare, în cadrul campaniei de curăţenie de primăvară. În acest sens, angajaţii Primăriei Chişinău, ai tuturor subdiviziunilor şi întreprinderilor municipale, în frunte cu primarul general al capitalei, Dorin Chirtoacă, vor organiza o amplă acţiune de curăţenie în Parcul „Valea Morilor", cu începere de la ora 13.00, intrarea din str. A. Mateevici, lângă Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice.  

Primăria Chişinău invită toţi locuitorii municipiului, asociaţiile de locatari şi voluntarii să participe la acţiunile de salubrizare a oraşului, în cadrul programului de curăţenie de primăvară şi îndeamnă agenţii economici, conducătorii instituţiilor publice, să amenajeze teritoriile adiacente imobilelor pe care le deţin sau îşi desfăşoară activitatea.

Campania de salubrizare de primăvară va dura până la sfârşitul lunii aprilie.

Direcţia Relaţii Publice,
Primăria mun. Chişinău