Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Desfășurarea lucrărilor de reparație în școlile și grădinițele din capitală

   1032

Primăria municipiului Chișinău informează că din cele 195 de instituții educaționale unde au fost prevăzute reparații în anul curent, în 168 de unități lucrările au fost deja realizate sau sunt la etapa de finalizare.

În restul școlilor și grădinițele lucrările de renovare sunt la etapa de semnare a contractelor sau de la începere a intervenției.

Pentru reabilitarea instituțiilor educaționale, din bugetul municipal pentru anul curent au fost alocați 169,5 milioane de lei. Majoritatea lucrărilor de reparație urmează a fi finalizate către data de 20-25 august, a. c., astfel ca la 1 septembrie să primească elevii în săli modernizate.

Informații în acest sens au fost prezentate în cadrul ședinței operative a serviciilor municipale, de către Andrei Pavaloi, șef adjunct al Direcției educație, tineret și sport (DGETS).

Potrivit sursei citate, pentru reabilitarea a 92 de instituții de educație timpurie au fost alocați 30,4 milioane de lei. Dintre acestea, în 48 de unități lucrările au fost deja finalizate, iar în 34 IET reparațiile sunt în desfășurare. În restul grădinițelor enunțate lucrările sunt la etapa de contractare sau de începere a intervențiilor.

Cât privește situația în cadrul instituțiilor liceale, e de menționat că pentru reparația a 51 de unități au fost alocați 37,8 milioane de lei. Dintre acestea, în 2 instituții lucrările au fost finalizate, iar în 37 sunt în desfășurare. În celelalte unități lucrările sunt la faza de început sau de semnare a contractelor.

În context, viceprimarul Ilie Ceban, moderatorul ședinței operative, a solicitat monitorizarea strictă a procesului de reparații în instituțiile educaționale, spre a evita eventualele șantiere către începutul noului an școlar.

La rândul său, șeful adjunct al DGETS a menționat că responsabilii ies zilnic în teren pentru a monitoriza starea de lucruri, evoluția lucrărilor și respectarea termenelor de finalizare a reparațiilor.

Cu referire la odihna copiilor în tabere, e de menționat că pe 28 și 29 iulie, a.c.,  în taberele „Cireșarii" și „Poienița Veselă" a început schimbul VI și schimbul IV pentru copiii care urmează să fie asanați aici.

Tabăra „Cireșarii" va găzdui 240 de elevi, iar „Poienița veselă" și „Alunelul" - 800 de copii.

De asemenea, în incinta a 4 centre extrașcolare sunt deschise 4 centre de zi pentru copii din familii dezavantajate, care vor activa până pe 19 august 2022. Proiectul este implementat de Primăria municipiului Chișinău, împreună cu Centrul de informare și resurse PRO BONO, cu suportul financiar al UNICEF Moldova.

La subiectul admiterea în învățământul liceal, informăm că în prezent se desfășoară etapa a doua de înscriere la treapta de liceu. În această perioadă au fost depuse 5265 de cereri, inclusiv 4815 pentru instituțiile publice și 450 pentru cele private.

După analiza rezultatelor din etapa I, situația este următoarea: din cele 186 de clase planificate pentru admitere în cele 83 de instituții de învățământ, în prima etapă au fost formate 141 de clase, iar din cele 4898 de locuri planificate au fost completate 3614. Dintre acestea 2002 - la profilul umanist, 1443 - la profilul real, 88 - la profilul sport și 51 la profilul arte.