• Prima   /  Presa   /  Comunicate de presă  /  Desfășurarea etapei a II-a de reabilitare a parcului din str. Dumitru Râșcanu

    Desfășurarea etapei a II-a de reabilitare a parcului din str. Dumitru Râșcanu

     28.06.2022 10:50    332 Accesări    

    Primăria municipiului Chișinău informează că a început etapa a doua de reabilitare a Parcului din str. D. Râșcanu - str. Braniștii.

    Activitățile pe șantier constau în lucrări de reabilitare a infrastructurii pietonale din jurul lacului, consolidarea digului, amenajarea plajei și a zonei izvorului, instalarea mobilierului urban și a sistemului de monitorizare video, asfaltarea accesului din str. D. Râșcanu.

    În prezent se desfășoară lucrări de decapare a asfaltul uzat, montarea bordurilor  noi și pregătirea pentru aplicarea pavajului pe aleile pietonale din partea străzii Braniște. Totodată are loc reabilitarea sistemului de iluminat.

    E de menționat că lucrările de reabilitare a zonei de parc din str. D. Râșcanu, în cadrul etapei I sunt realizate în volum de 90 %.

    Acestea au vizat reparația aleilor pietonale și instalarea mobilierului urban. Urmează amenajarea spațiilor verzi, precum și instalarea unui teren de joacă pentru copii și a unui teren de fitness. Un alt teren va fi amenajat pentru persoanele cu dizabilități.

    Pe tot perimetrul parcului au fost create locuri de parcare.