Troleibuzul turistic revine la programul inițial de activitate

   1339

Primăria municipiului Chișinău informează că din acest weekend, 22-23 ianuarie 2022, ruta troleibuzului turistic revine la programul obișnuit de activitate.

Astfel, circulația troleibuzului va fi organizată după cum urmează:

I-a rută: ora 12:00 (audioghid în l. rusă)

II-a rută: ora 14:00 (audioghid în l. engleză)

III-a rută: ora 16:00 (audioghid în l. română)

Punctul de pornire al troleibuzului turistic este Arcul de Triumf.

Îmbarcarea în unitatea de transport va fi permisă în limita a 22 de persoane așezate pe scaune, iar copii până la 7 ani, în mod obligatoriu, urmează a fi însoțiți de un părinte.

Prețul unei călătorii cu troleibuzul turistic este de 30 de lei.

Lansarea Troleibuzului Turistic - Chișinău Sightseeing are drept scop promovarea obiectivelor turistice importante din orașul Chișinău, pentru a da posibilitatea locuitorilor și oaspeților capitalei să cunoască istoria orașului, a străzilor și a personalităților care au marcat evoluția neamului nostru.

Direcția generală economie, comerț și turism, în comun cu Î.M. „Regia transport electric Chișinău" vor monitoriza în continuare fluxul de călători cu troleibuzul turistic și vor interveni, la necesitate, cu modificări ale orarului de circulație pentru a îmbunătăți serviciul prestat cetățenilor.

Proiectul este realizat de Primăria Municipiului Chișinău în comun cu Asociația Națională pentru Turism Receptor (ANTRIM), în cadrul Acordului de colaborare semnat în acest sens.

Pe perioada stării de urgență în sănătate publică generată de situația pandemică, în mod obligatoriu, urmează a fi asigurate măsuri de prevenire și control al răspândirii infecției COVID-19.