Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Evaluarea stării pilonilor de pe podurile din municipiul Chișinău

   1260

Primăria municipiului Chișinău informează că în anul curent vor fi înlocuiți 300 de piloni care susțin rețelele de contact ale Î.M. „Regia Transport Electric Chișinău" (RTEC). De asemenea, pentru celelalte unități de pe teritoriul municipiului va fi asigurată mentenanța, inclusiv a consolelor de iluminat.

După cazul produs duminică, 09 ianuarie, a.c., pe Viaduct, când doi piloni ai rețelelor de contact a RTEC s-au prăbușit, serviciile municipale de profil au decis verificarea pe teren a stării pilonilor în săptămâna curentă, împreună cu experții în domeniu, pentru a veni cu soluții. Circulația în zona respectivă a fost reluată după 4 ore, timp în care situația a fost remediată.

Luni, în cadrul ședinței operative a serviciilor Primăriei, Primarul General, Ion Ceban, a solicitat viceprimarului de ramură să țină la control situația de pe Viaduct. De asemenea, serviciile care au în gestiune piloni vor verifica repetat starea acestora și vor interveni imediat în cazurile problematice.  

În context, edilul a ținut să precizeze că problema stării podurilor din oraș se află pe agenda de lucru a autorităților publice locale. Mai mult, în ultimii doi ani, pe mai multe străzi a fost modernizat sistemul de iluminat, respectiv și pilonii de electricitate.

Potrivit lui Ion Ceban, pentru reabilitarea podului de pe str. Mihai Viteazul au fost anunțate licitații doi ani consecutiv, însă nu au fost participanți. În anul curent, după ajustarea repetată a proiectului, dar și a prețurilor, urmează să fie identificate soluții.

La rândul său, șeful Direcției generale transport public și căi de comunicație, Vitalie Mihalache, a informat că pilonii de la rețeaua de contact a RTEC de pe Viaduct au fost instalații în anii ʼ80 ai secolului trecut, iar prăbușirea celor 2 unități a fost cauzată de eroziunea metalului, provocată de substanțele agresive utilizate pentru întreținerea drumurilor, în special în perioada de iarnă.

Responsabilul de la Direcția transport a mai ținut să precizeze că, în general, starea podurilor din Chișinău este satisfăcătoare sau chiar bună, iar la obiectivele de pe str. Mihai Viteazul și str. Ismail, sunt anumite porțiuni în stare de conservare (zonele supuse degradărilor avansate). Potrivit lui Vitalie Mihalache, în anul curent vor fi organizate expertizări repetate a stării podurilor din oraș, iar pentru obiectivele care necesită reabilitare prioritară vor fi anunțate licitații pentru lucrări.