Reabilitarea pasajelor pietonale subterane din șoseaua Hâncești

   2095

Primăria municipiului Chișinău informează că astăzi au fost inaugurate, după reabilitare, 3 pasaje subterane, amplasate pe șos. Hâncești. Lucrările de modernizare a obiectivelor din cartierul Telecentru al capitalei au fost inițiate în toamna anului 2021 și au durat circa 3 luni.

Astfel, pentru reparația trecerilor de pietoni subterane din preajma Gării Auto de Sud - Vest, șos. Hâncești, 143, cel din șos. Hâncești, 178, stația terminus a troleibuzelor și din preajma Ministerului Apărării, șos. Hâncești, 86, din bugetul municipal au fost alocați circa 4,5 mil. lei.  

Intervenția a constat în reparația scărilor, amenajarea rampelor de acces pentru persoanele cu necesităţi speciale și a copertinelor de la intrări, zugrăvirea pereților și a tavanelor, instalarea sistemului de iluminat, curăţarea rețelei de canalizare pluvială.

Prezent la eveniment, Primarul General, Ion Ceban a menționat că cele 3 obiective n-au fost anterior reabilitate și se aflau în stare insalubră, iar pentru asigurarea confortului și securității cetățenilor municipalitatea a decis reparația acestora în termeni restrânși, pentru că în zonă se atestă flux sporit pe artera de la ieșirea/intrarea din/în oraș, pe direcția sud.   

Edilul a ținut să precizeze că alte 3 pasaje pietonale subterane sunt în proces de reparații din sectoarele Botanica și Buiucani ale capitalei. Totodată, serviciile municipale intervin prin lucrări de ermetizare în zona de protecție a obiectivelor, care au scopul de a preveni infiltrarea apelor pluviale.

E de menționat că în ultimii doi ani au fost reabilitate 9 din cele 20 obiective cu trecere subterană din capitală.