Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Centrul Municipal de Tineret Chișinău lansează o inițiativă pentru dezvoltarea personală a tinerilor

   2412

Primăria municipiului Chișinău anunță că Centrul Municipal de Tineret Chișinău (CMTC) a lansat „Emisiunea Tineri pentru TINEri", proiect realizat în totalitate de Tineri pentru TINEri.

Scopul acestei inițiative este de a oferi tinerilor informația necesară pentru dezvoltarea lor personală din surse sigure și variate. Astfel, tinerii pot să-și dezvolte abilitățile în domeniul comunicării, jurnalism, media, producție video, etc., precum și oferirea oportunităților tinerilor de a crea propriile materiale video.

Totodată, CMTC și-a propus să atingă mai multe obiective:

-         oferirea informațiilor, consultațiilor și suportului necesar pentru realizarea materialelor video;

-         dezvoltarea abilităților de montare/ editare video a tinerilor;

-         dezvoltarea aptitudinilior de comunicare și realizare a unui interviu, reportaj, scenariu, etc.;

-         realizarea a 2 emisiuni lunare (emisiunea va apărea odată la 2 săptămâni în ziua de vineri).

Emisiunea este formată din 4 rubrici:

-         Retrospectiva săptămânii;

-         Oportunități pentru TINEri;

-         Invitatul special;

-         Vox-ul: Subiect picant: opinia cetățenilor.

În prima ediție a emisiunii tinerii pot vedea „Retrospectiva săptămânii", care cuprinde evenimentele destinate tinerilor din capitală, un interviu pe un subiect actual și ce răspunsuri au dat cetățenii la întrebări legate de școală.

Prima ediție poate fi vizionată accesând link-ul: https://youtu.be/m32C-0DaLRs?t=3