• Prima   /  Presa   /  Comunicate de presă  /  Lichidarea situațiilor de avariere pe străzile din capitală

    Lichidarea situațiilor de avariere pe străzile din capitală

     13.01.2021 15:41    288 Accesări    

    Primăria municipiului Chișinău informează că serviciile municipale de întreținere a drumurilor au intervenit pe 113 străzi principale din capitală, pentru lichidarea situațiilor de avariere cu beton asfaltic rece sau pe o suprafață de cca 600 m². Conform graficului aprobat, lucrările au început pe 16 decembrie 2020 și vor continua până la sfârșitul lunii ianuarie, a.c.  

    În săptămâna curentă sunt planificate lucrări de lichidare a situațiilor de avariere pe Drumul Viilor, str. Pietrarilor, acces spre comuna Trușeni, str. S. Lazo, str. M. Cebotari, str. Otovasca, str. Voluntarilor, str. Sihastrului, str. Sprâncenoaia, str. I. L. Caragiale, str. Marinescu, str. Podgoreni, str. Moldovița, str. A. Lupan, Calea Basarabiei, str. Varnița, str. Sargidava, str. Petrodava, str. Ciocana etc.

    Amintim că în sezonul rece, Întreprinderea municipală de întreținere a drumurilor și podurilor „Exdrupo" intervine pe carosabil, prin lucrări provizorii de lichidare a situațiilor de avariere, cu asfalt rece, pe străzile principale, pe cele secundare, unde circulă transport public și pe căile de acces către suburbii.

    Lucrările de reparație cu asfalt fierbinte vor fi reluate în primăvară, când vor permite condițiile de temperaturi.

    Anexă: Nota informativă cu privire la străzile pe care s-a intervenit întru lichidarea situațiilor de avariere în asfalt rece, din data 16.12.2020-12.01.2021;

    Graficul de execuție a lucrărilor: 04-28.01.2021