Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Scena Primăriei rămâne în continuare la Comisariatul sectorului Râşcani

   3116

După ce a fost descărcată din camionul reţinut de poliţie, scena Primăriei se află în continuare pe teritoriul Comisariatului sectorului Râşcani. Angajaţii poliţiei au eliberat camionul reţinut în dimineaţa zilei de ieri, care transporta scena Primăriei spre Scuarul Teatrului de Operă şi Balet, însă scena nu a fost restituită. Poliţia susţine că anchetează cazul. 


 


Amintim că Serviciul Poliţiei Rutiere a reţinut ieri, 25 decembrie, camionul cu scena şi utilajul tehnic care urmau să fie instalate în scuarul Teatrului de Operă şi Balet pentru concertul de Crăciun. Poliţiştii şi-au motivat decizia de a reţine unitatea de transport prin faptul că şoferul nu avea foaia de parcurs. 


 


Direcţia Relaţii Publice,


Primăria mun. Chişinău