Prima      Contact      Harta
 

Prima » Serviciul de presă » Comunicate de presă » Primăria Chişinău face o evaluare a rezervelor funciare
Primăria Chişinău face o evaluare a rezervelor funciare
Tipar
22.12.2008  
  Accesări: 585 

În perioada octombrie 2008 – martie 2009, în Chişinău se desfăşoară proiectul „Managementul patrimoniului funciar: inventarierea completă a rezervelor pentru dezvoltare”. Coordonatorul proiectului este primarul general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă şi este efectuat de responsabilii din cadrul Direcţiei Funciare a Consiliului Municipal, cu susţinerea PNUD Moldova. 
După cum a informat în cadrul şedinţei operative de la Primărie Nicolae Crăciun, director al Direcţiei Funciare, scopul proiectului este inventarierea şi identificarea resurselor funciare ale oraşului Chişinău, evaluarea urbanistică şi economică a terenurilor libere de construcţie pentru dezvoltare, aprobarea şi înregistrarea în sistemul cadastral. Potrivit lui Nicolae Crăciun, până acum au fost procesate 9000 hectare, din totalul de 12300 hectare şi au fost identificate 623 de loturi libere cu o suprafaţă de 683 hectare. După procesarea tuturor terenurilor, acestora le vor fi atribuite numere cadastrale. Ulterior, lista terenurilor urmează a fi aprobată de către Consiliul municipal Chişinău şi ele vor fi incluse în registrul cadastral al Primăriei capitalei şi vor fi înregistrate la organul cadastral teritorial. De asemenea, şeful Direcţiei Funciare a menţionat că până acum, conform bazei de date existente, terenurile libere reprezentau circa 2 la sută din patrimoniul funciar al Primăriei Chişinău, după inventarierea acestora, procentul terenurilor libere s-a majorat deja până la 6 la sută. 
În context, primarul general a subliniat că prin evaluarea terenurilor libere municipalitatea va identifica noi resurse financiare necesare pentru dezvoltarea Chişinăului. Dorin Chirtoacă a accentuat necesitatea efectuării unei evaluări a întregului patrimoniu municipal, care pot servi drept surse de venit pentru bugetul oraşului în anii următori. În opinia edilului capitalei, sursele obţinute din vânzarea patrimoniului municipal trebuie folosite doar pentru investiţiile capitale în dezvoltarea oraşului Chişinău. 
Direcţia Relaţii Publice,
Primăria mun. Chişinău


Plasează articolul în:
google Delicious Digg Yahoo Facebook Twitter Netvibes linkedin
 
Comentarii Adaugă comentariu
Nume, Prenume *:
E-mail:
Comentariu * caractere rămase:
 
Prima » Serviciul de presă » Comunicate de presă » Primăria Chişinău face o evaluare a rezervelor funciare
Centrul de informare şi documentare:
Tel:+ 373 22 20 17 07, + 373 22 20 17 26
Fax +373 22 20 17 08
E-mail: drp@pmc.md

Telefonul de încredere anticoruptie
(022) 22-32-53
Actualizat: 21.05.2013
Vizitatori: 1645941
  PrimaPrima  ContactContact  HartaHarta
 Creat de Trimaran
 
     

Spre