Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Aplicarea marcajului rutier de străzile din Chişinău

   2120

Primăria municipiului Chişinău anunță despre începerea lucrărilor de aplicare a marcajului rutier pe străzile oraşului. În prezent, marcajul este aplicat în vopsea simplă și este executat, prioritar, pe timp de noapte pentru a nu periclita traficul rutier.

De la începutul lucrărilor, în sectorul Botanica, pe străzile Muncești, Burebista, Sarmizegetusa, bd. Dacia, bd Traian, str. Costiujeni. str. Grenoble, I. C. Suruceanu și str. N. Testemițanu a fost aplicat marcaj rutier pe o suprafață de 3546 metri pătrați.

De asemenea, lucrări de pregătire a părții carosabile se desfășoară în toate sectoarele capitalei pentru aplicarea marcajului rutier, iar pe unele străzi recent renovate va fi aplicat un alt tip vopsea, cu o perioadă mai lungă de acțiune. Este vorba despre bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, bd C. Negruzzi și străzile V. Alecsandri, Mihai Viteazul, Alecu Russo și Vadul lui Vodă.   

În continuare, în funcție de condițiile climaterice, lucrările de marcaj rutier vor fi executate atât ziua, cât și noaptea, pentru a fi finalizate până la sfârșitul lunii curente.