Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Ora 18.00: Situaţia în Chişinău, ca urmare a condițiilor meteo

   3180

Ora 18.00: Situaţia în Chişinău, ca urmare a condițiilor meteo 

Primăria municipiului Chişinău informează despre lucrările executate pe parcursul zilei, până la ora 18.00, pentru lichidarea consecinţelor intemperiei. 

- Angajaţii serviciilor municipale de profil au acţionat la evacuarea copacilor doborâţi şi a crengilor rupte de pe străzi, la deblocarea accesului în interiorul curţilor blocurilor locative şi pe teritoriile instituţiilor de învăţământ şi sănătate. Crengile rupte se depozitează, temporar, pe teritoriul Stadionului „Republican", pentru a economisi timp şi a folosi la capacitate maximă unităţile de tehnică specializată. 
- ÎM „Asociaţia de gospodărire a spaţiilor verzi" a acţionat cu 450 de muncitori şi 37 de unităţi de transport. De asemenea, peste 300 de voluntari au participat la acţiunile de curăţare şi evacuare a crengilor rupte. În total, au fost evacuate 59 de rute de crengi rupte. Pe parcursul zilei, s-a intervenit după cum urmează. 
a) Sectorul Centru - str. Armenească, Parcul „Valea Morilor" (au fost deblocate scările care asigură accesul cetăţenilor în parc, dinspre Universitatea de Stat din Moldova şi Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice), bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, str. V. Korolenko, str. Gh. Asachi, str. A. Mateevici; 
b) Sectorul Ciocana - bd. Mircea cel Bătrân, str. Nicolae Milescu-Spătaru, str. Vadul lui Vodă, str. Podul Înalt, str. Maria Drăgan; 
c) Sectorul Buiucani - str. A. Mateevici, str. Mitropolit G. Bănulescu-Bodoni, str. 31 august 1989, str. M. Kogălniceanu, str. N. Iorga, precum şi teritoriile grădinilor publice din centrul Chişinăului; 
d) Sectorul Râşcani - bd. Grigore Vieru, bd. Renaşterii Naţionale, Calea Orheiului, str. Doina, str. Studenţilor, str. Kiev, str. Dumitru Râşcanu, str. Braniştii, bd. Moscova, str. Miron Costin; 
e) Sectorul Botanica - şos. Munceşti, Scuarul „S. Lazo", bd. Dacia, str. Trandafirilor, bd. Cuza Vodă (a fost deblocat accesul în curţile blocurilor de locuinţă nr. 15 şi nr. 17), str. Sarmizegetusa, str. Salcâmilor. 
- Direcţia generală locativ-comunală şi amenajare, prin intermediul întreprinderilor municipale de gestionare a fondului locativ a mobilizat 347 de muncitori, 28 de pădurari (care taie copacii mari ce au fost doborâţi), 12 unităţi de tehnică specializată „HACO", 22 de tractoare şi 6 maşini cu remorcă.
- ÎM Regia „Lumteh" a intervenit la refacerea reţelei de iluminat public din oraş, în teren fiind antrenate 7 echipe, dotate cu tehnică specială, iar 18 specialişti din cadrul întreprinderii au lucrat împreună cu echipele serviciilor de salubrizare. De menţionat că în urma ninsorii, au fost doborâţi 124 piloni de electricitate, au fost înregistrate peste 1000 de rupturi de fire electrice şi au fost rupte 326 de cabluri torsadate de iluminat public, o situaţie fără precedent în istoria oraşului Chişinău. 
- Pe parcursul zilei, la lichidarea consecinţelor intemperiei au acţionat peste 500 de carabinieri, angajaţi ai Direcţiei Situaţii Excepţionale şi ostaşi ai Armatei Naţionale, precum şi circa 500 de poliţişti. 

În legătură cu posibilele inundaţii cauzate de cantitatea mare de precipitaţii căzută în ultimele zile, facem următoarele precizări. 
a) Pe parcursul zilei, albia râului Bâc a fost curăţată de către angajaţii ÎM „Asociaţia de gospodărire a spaţiilor verzi", Serviciului Piscicol, Agenţiei „Apele Moldovei", militarii Forţelor Armate şi carabinieri, fiind evacuaţi copacii doborâţi şi crengile rupte. La moment, pe teritoriul municipiului Chişinău, blocaje pe albia râului Bâc nu se înregistrează. Nivelul apei este ridicat, însă râul nu este revărsat. Totuşi, conform estimărilor specialiştilor, există riscul revărsării apelor, în anumite zone (str. Albişoara, în perimetrul străzilor Puşkin - Petru Rareş, sub podul de la Circ). 
b) Bazinele acvatice de pe teritoriul municipiului Chişinău, în special iazul din comuna Grătieşti şi lacul „Ghidighici", nu se află în situaţia de a se revărsa. 
c) Prin urmare, în condiţiile enunţate mai sus, deocamdată consideram că inundaţii în Chişinău nu vor avea loc, dar pot fi înregistrate revărsări pe anumite porţiuni ale râului Bâc. 

Pe această cale, Primăria municipiului Chişinău aduce mulţumiri tuturor celor implicaţi în lichidarea consecinţelor ninsorii, carabinierilor, poliţiştilor şi soldaţilor din cadrul Forţelor Armate, pentru contribuţia lor importantă la evacuarea copacilor doborâţi şi a crengilor rupte.