Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Şedinţă de lucru privind realizarea proiectului de eficienţă energetică şi izolarea clădirilor publice din municipiul Chişinău

   1204

Primăria municipiului Chişinău convoacă o şedinţă de lucru cu participarea consilierilor municipali, în cadrul proiectului „Eficienţa energetică şi izolarea termică a clădirilor publice din municipiul Chişinău".

Şedinţa va avea loc mâine, joi, 23 februarie 2017, ora 9.00, în Sala de Şedinţe a Primăriei Chişinău.

În cadrul atelierului de lucru, vor fi prezentate materialele şi studiile elaborate de către Compania de consultanţă „LDK", pe marginea proiectului privind eficienţa energetică.

În context, reamintim că valoarea totală a proiectului privind eficienţa energetică şi izolarea termică a clădirilor publice din municipiul Chişinău, la primă  etapă, este de 25 milioane EURO. Programul este finanţat de BERD şi BEI. Din valoarea totală a proiectului, 20 de milioane EURO constituie împrumutul din partea băncilor europene, iar 5 milioane EURO vor fi acordaţi sub formă de grant.