Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Atac fără precedent asupra patrimoniului Capitalei

   4772

Primăria municipiului Chişinău aduce la cunoștința opiniei publice un fapt fără precedent în istoria și activitatea municipalității și anume:

Municipalitatea riscă să fie păgubită de către Agenția Proprietății Publice (APP) a Ministerului Economiei a Republicii Moldova. Astfel, prin acțiunile sale, APP a inițiat fără dreaptă și prealabilă despăgubire, exproprierea ilicită a circa 500 de terenuri din fondul funciar municipal, aferente obiectivelor private și, de asemenea, de mai multe terenuri, proprietate privată care au fost deetatizate anterior, prin decizii ale Consiliului municipal Chișinău.

E de menționat că terenurile publice de pe teritoriul municipiului Chișinău sunt proprietatea autorității publice locale și nicidecum a altei instituții, iar aceste fapt este prevăzut de art. 46, 109 și 127 din Constituție și de art. 42 a Codului Funciar, precum și de alte acte legislative.

De cealaltă parte, Agenția Proprietății Publice a depus în instanța de judecată cereri de anulare a drepturilor anterior înregistrate în Registrul bunurilor imobile, inclusiv drepturi de proprietate a municipalității și proprietate privată a persoanelor fizice și juridice.

Primăria municipiului Chișinău a expediat mai multe sesizări în acest sens factorilor de decizie ai autorităților publice centrale, inclusiv Prim-Ministrului și Parlamentului Republicii Moldova, Ministerului Economiei al Republicii Moldova, însă, deocamdată, au rămas fără răspuns.

Anexă: Detalii privind problema terenurilor