Pagina oficială a Municipiului Chișinău

În Parcul „Valea Trandafirilor" au fost plantați arbori tineri

   2630

Primăria municipiului Chişinău anunță că astăzi, în Parcul „Valea Trandafirilor" au fost plantați 40 de arbori tineri. Exemplarele noi vin să înlocuiască copacii tăiați în cadrul lucrărilor de igienizare programate de la începutul lunii curente.

Arborii tineri sunt de specia frasin, formă sferică, cu bulgăre de pământ la rădăcină și o înălţime de peste 3 metri.

Potrivit lui Eliferie Haruța, șeful Regiei „Spații Verzi", noua specie de arbori plantată pe digul lacului din Parcul „Valea Trandafirilor" este rezistentă la condițiile climaterice caracteristice zonei și are un aspect estetic plăcut. Plantarea de arbori tineri are scopul de a reîmprospăta spațiile urbane verzi.

Intervențiile în cele mai importante tipuri de zone verzi ale Chișinăului, care prevăd înlocuirea copacilor bătrâni cu exemplare tinere, vor continua până în luna aprilie.