Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Restaurarea scărilor şi a cascadei din Parcul „Valea Morilor”

   3821

Primarul general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, a inspectat astăzi şantierul din Parcul „Valea Morilor", unde au loc lucrări de restaurare a scărilor acvatice.

Însoţit de specialiştii din cadrul serviciilor municipale şi antreprenorul obiectivului, Dorin Chirtoacă a analizat modul în care se desfăşoară activităţile de pe şantier, dar şi volumul de lucrări ce urmează a fi realizate în perioada următoare, până la recepţionarea proiectului, inclusiv montarea reţelelor electrice pentru iluminatul acvatic şi decorativ şi amenajarea teritoriului adiacent.  

După cum a constatat şeful administraţiei municipale, constructorul se apropie de etapa de finalizare. "Este un simbol al Chişinăului, un punct de atracţie şi un obiectiv care defineşte oraşul Chişinău drept un oraş verde. În acest an vom finaliza lucrările de restaurare a obiectivului, inclusiv amenajarea scărilor, a cascadei şi a rotondei. Mi-aş dori să încheiem lucrările până la Hramul Chişinăului, dar nu-l vom grăbi pe antreprenor. Vom respecta graficul de execuţie şi, în primul rând, calitatea lucrărilor", a subliniat Dorin Chirtoacă.

Lucrările pe şantierul din Parcul „Valea Morilor" au demarat în anul trecut. Menţionăm că întregul obiectiv - rotonda, scările, havuzurile şi sistemul de iluminat decorativ vor fi reconstruite având la bază o structură de rezistenţă sporită, dar vor păstra, în acelaşi timp, aspectul arhitectural din anii 1960-1970.

Proiectul de restaurare a obiectivului a fost realizat de către Institutul municipal „CHIŞINĂU-PROIECT" şi a fost avizat de Ministerul Culturii. Valoarea proiectului este de 12 milioane lei, bani alocaţi din bugetul municipal.

Aflat în Parcul „Valea Morilor", primarul de Chişinău a mai inspectat şi plaja de pe malul lacului. Serviciile municipale de profil au elaborat un proiect de amenajare a plajei, pentru extinderea zonei de odihnă. Dorin Chirtoacă a susţinut propunerea specialiştilor, care au propus ca lucrările de amenajare a plajei, dar şi amenajarea ultimei etape a aleii pietonale din jurul lacului, să demareze în perioada imediat următoare şi să se încheie până la sfârşitul sezonului estival.