Autorităţile municipale au participat la un miting de comemorare a victimelor regimului stalinist, prilejuit de împlinirea a 58 de ani de la deportările în masă din 6 iulie 1949, organizat de AsociaÅ£ia foÅŸtilor deportaÅ£i ÅŸi deÅ£inuÅ£i politici. ÃŽn scuarul Gării feroviare din ChiÅŸinău, de unde acum 58 de ani, peste 300 de vagoane încărcate cu oameni au fost deportaÅ£i în Siberia sau în Kazahstan, s-au întrunit câteva sute de persoane, victime ale represiunilor staliniste, rude ale acestora, precum ÅŸi reprezentanÅ£i ai societăţii civile ÅŸi ai partidelor politice. Un sobor de preoÅ£i de la Biserica „Sfânta Teodora de la Sihla", în frunte cu preotul Ioan Ciuntu, a oficiat o slujbă de pomenire.
Potrivit Valentinei Sturza, preÅŸedinta AsociaÅ£iei foÅŸtilor deportaÅ£i ÅŸi deÅ£inuÅ£i politici din Republica Moldova, în urma celor două de valuri de deportări, din 1941 ÅŸi 1949, din Moldova au fost duÅŸi în exil „sute de mii de oameni, cei mai buni gospodari din satele ÅŸi oraÅŸele ţării, floarea intelectualităţii". Valentina Sturza a declarat că consecinÅ£ele acelor deportări se vor resimÅ£i mult timp înainte, exprimându-ÅŸi regretul că Parlamentul nu a adoptat o lege specială, ce ar prevedea restituirea bunurilor sau plata despăgubirilor pentru represaÅ£i.
Prezent la mitingul de comemorare a victimelor deportărilor din 6 iulie 1949, primarul general al municipiului ChiÅŸinău, Dorin Chirtoacă, a Å£inut un discurs în care s-a referit la contribuÅ£ia administraÅ£iei municipale pentru reabilitarea represaÅ£ilor. După cum a subliniat edilul-ÅŸef al capitalei, până acum autorităţile publice nu ÅŸi-au onorat obligaÅ£iunile morale faţă de victimele celor două valuri de deportări. „Rămâne o mare datorie a administraÅ£iei Primăriei ChiÅŸinăului de a inălÅ£a un monument în memoria victimelor deportărilor staliniste", a afirmat Dorin Chirtoacă, accentuând că autorităţile municipale vor contribui pe toate căile pentru a-i repune integral în drepturi pe aceÅŸti oameni.
La finele anului trecut, în scopul înveÅŸnicirii memoriei părinÅ£ilor, bunicilor ÅŸi străbunilor noÅŸtri deportaÅ£i, printr-o decizie a Consiliului municipal ChiÅŸinău, a fost anunÅ£at un concurs pentru elaborarea concepÅ£iei sculpturale „ÃŽn memoria victimelor regimului stalinist". Monumentul urmează a fi amplasat în scuarul din faÅ£a Gării feroviare din centrul oraÅŸului. Actualmente în Sala Rotundă a Primăriei municipiului ChiÅŸinău sunt expuse mai multe concepÅ£ii ale compoziÅ£iei sculpturale, iar în timpul apropiat juriul va stabili învingătorul concursului.
Datele statistice arată că la 6 iulie 1949 din Moldova au fost deportate 11280 de familii, ceea ce constituie peste 40850 de persoane.
Direcţia Relaţii Publice a 06.07.2007
Primăriei mun. Chişinău
