Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Întâlnirea primarului general cu un grup de scriitori din republică și de peste hotare

   2341

 Primarul general, Dorin Chirtoacă, s-a întâlnit astăzi cu un grup de scriitori, în frunte cu președintele Uniunii Scriitorilor din Moldova (USM), Arcadie Suceveanu. Oaspeții vin din 7-8 țări europene: Moldova, România, Polonia, Franța, Italia, traducători interesați și de fenomenul nostru literar. Ei traduc din literatura română în alte limbi europene.

Președintele USM și-a exprimat dorința de a avea o colaborare mai eficientă cu Primăria Chișinău, în sensul oferirii de premii literare din partea municipalității, sprijinirii anumitor proiecte literare, acest lucru fiind o bună practică pentru localitățile de unde vin oaspeții străini. "În mai multe centre culturale din România există colecții frumoase de poezie. Ar fi bine să inițiem și noi o asemena colecție "Poeții orașului Chișinău/Prozatorii orașului Chișinău" etc., a menționat A. Suceveanu.

La rândul său, primarul general, a declarat că municipalitatea a susținut mereu proiectele culturale: inclusiv prin editare de carte, prin susținerea scriitorilor mai în vârstă, de sărbători, edificare de monumente, oganizare de festivaluri etc. Atât că în ultimul timp au fost oprite anunite finanțări, pentru  a menține un echilibru bugetar, deși asta nu însemnă că nu finanțăm proiecte culturale. Dorin Chirtoacă a chemat scriitorii să vină cu o sinteză a proiectelor care urmează a fi susținute de municipalitate, pentru a valorifica atât potențialul scriitorilor, dar și puterea Primăriei.

Scriitorii veniți în vizită la Primărie sunt participanții la Festivalul Internațional de Poezie "Primăvara euroeană a poeților", aflată la cea de-a VI-a ediție, a cărui scop este de a deschide noi ferestre spre alte culturi și literaturi, de a întreține relații culturale, literare, astfel ca valorile noastre literare să pătrundă în alte literaturi, în alte sfere de cultură. 

      

Direcţia Relaţii Publice,
Primăria mun. Chişinău