Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Conturile Direcţiei Construcţii Capitale, sechestrate la solicitarea unui agent economic pentru achitarea unor lucrări neexecutate

   2029

  Primarul general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, a inspectat astăzi Liceul Teoretic „M. Koţiubinski" din capitală.

Anume această instituţie de învăţământ, amplasată în centru oraşului într-un imobil cu statut de monument de arhitectură de impornaţă naţională, deja de 9 ani constituie subiectul unui litigiu dintre Primărie şi un agent economic.

În anul 2006, agentul economic, care este reprezentat în instanţe, în bază de procură, de unul din candidaţii înaintaţi de Partidul Socialiştilor în Consiliul municipal Chişinău, Oleg Onişcenco, a câştigat o licitaţie pentru efectuarea lucrărilor de reparaţie curentă a faţadei Liceului „M. Koţiubinski". Primăria Chişinău i-a achitat în acest sens o sumă de circa 100 mii lei. Lucrările nu puteau fi continuate, deoarece imobilul are statut protejat, iar pentru reconstrucţia acestuia era nevoie de un proiect elaborat şi aprobat în modul stabilit. Din banii alocaţi, agentului economic i s-a solicitat să execute documentaţia de proiect.

Fără a ţine cont de solicitările Primăriei Chişinău, agentul economic a continuat lucrările de reparaţie a faţadei, în lipsa unui proiect de restaurare a clădirii şi cu încălcarea tuturor normelor de construcţie. Fapt confirmat şi prin expertizele tehnice ce s-au efectuat pe parcursul anilor.

Mai târziu, agentul economic înaintează o acţiune judiciară împotriva autorităţilor publice locale, solicitând achitarea sumei de 9 milioane lei, în baza unui deviz întocmit de ei. După mai multe procese judiciare care au durat circa 6 ani, recent Curtea Supremă de Justiţie a decis că Primăria Chişinău urmează să-i achite respectivului agent economic suma de 3,7 milioane lei. În baza acestei hotărâri a instanţei de judecată, agentul economic a aplicat sechestru pe conturile bancare şi bunurile Direcţiei Construcţii Capitale a Primăriei Chişinău.

După cum a constatat primarul Dorin Chirtoacă, la ora actuală tencuiala de pe faţada imobilului cade, iar lucrările executate nu corespund sub nicio formă criteriilor stabilite. Edilul capitalei a apreciat acţiunile agentului economic drept escrocherie, care blochează activitatea unei subdiviziuni municipale. Primarul general a informat că pe fapta respectivă a fost intentată o cauză penală, încă în anul 2012, menţionând că până la ora actuală ancheta nu a fost finalizată.

În context, Dorin Chirtoacă a afirmat că Primăria va depune o cerere de revizuire a cauzei, solicitând anularea hotărârii judecătoreşti.

 

   

Direcţia Relaţii Publice,
Primăria mun. Chişinău