Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Mesajul primarului general cu prilejul încheierii anului de învăţământ 2014-2015

   2128

Stimați profesori,
dragi părinți și elevi,

Pentru fiecare etapă importantă din viața noastră vine și momentul emoționant de a face bilanțul realizărilor. Astăzi încheiem anul de studii 2014-2015, care a fost plin de momente fie frumoase, fie dificile, dar cel mai important, propice dezvoltării și progresului educației.

A fost un an plin de evenimente, schimbări, reforme, toate îndreptate pentru a crea condiții optime atât pentru elevi, cât și pentru cadrele didactice. Un sistem educațional eficient este acela centrat pe elev, dar fără a exclude cadrul didactic. Or, principiul de bază de la care a pornit mereu municipalitatea a fost acela de a investi în viitor. Școala este viitorul țării!

Ultima zi de școală, ultimul clopoțel - sunt momente care vor rămâne în evoluția fiecărei personalități aidoma unor pietre de hotar. De aici putem aspira mai departe, spre noi orizonturi. Pe parcursul celor 9 luni de studii elevii au avut posibilitatea să acumuleze mai multe cunoștințe, deci și mai multe șanse de realizare personală.

Apreciem efortul și deschiderea managerilor instituțiilor municipale de invățământ în organizarea și coordonarea eficace a procesului educațional, asigurând condiții pentru stabilirea și păstrarea relației armonioase dintre acei trei subiecți: grădiniță/școală-copil-părinte.

Aducem mulțumiri cadrelor didactice care muncesc cu dăruire de sine la educarea noii generații. Profesorii sunt acei de care depinde direcția care o va alege copilul de azi, școala de mâine, procesul de integrare europeană.

Absolvenților le dorim drum bun în calea viselor, să îmbrățișați profesia dragă sufletului, nu înainte de a trece cu succes examenele de maturitate! Școala vieții este una deloc simplă, fără examene și șanse repetate. Cu toate acestea, să nu uitați de profesorii care v-au școlit, care v-au devenit a doua familie. Să iubiți cartea pentru că anume ea vă va lumina calea. Se știe că cel care cunoaște multe, e puternic și avantajat. Iar noi ne dorim o societate prosperă, puternică, cu principii morale și valori europene.

Părinților și tuturor cetățenilor ținem să le mulțumim pentru susținere și încredere, dorindu-le forțe și împlinire sufletească prin realizările copiilor.

În noul an de studii să ne revedem mai puternici, cu mai multe idei, proiecte și realizări.

Să fie într-un ceas bun!

Nistor Grozavu
Viceprimar al municipiului Chișinău

PDF