Pagina oficială a Municipiului Chișinău
  • Prima
  • /
  • Astăzi în oraș!
  • /
  • Comunicate de presă
  • /
  • Distribuirea a peste 200 de pachete cu produse alimentare pentru beneficiarii din asociațiile teritoriale Chișinău ale societății orbilor și ale hipoacuzicilor

Distribuirea a peste 200 de pachete cu produse alimentare pentru beneficiarii din asociațiile teritoriale Chișinău ale societății orbilor și ale hipoacuzicilor

   1070

Primarul General, Ion Ceban, împreună cu reprezentanții Agenției Turce de Cooperare și Coordonare (TIKA), a participat miercuri la acțiunea de distribuire a pachetelor cu produse alimentare pentru 220 de beneficiari, membri ai Societății Orbilor și pentru Organizația Teritorială Chișinău a Asociației Nevăzătorilor din Moldova.

La evenimentul de la Societatea Orbilor au participat și frații Vasile și Vitalie Advahov, conducătorii Orchestrei municipale omonime, care au interpretat pentru oaspeți un fragment din cântecul „Trenulețul", cu care a evoluat țara noastră la concursul „Eurovision Song Contest", ediția 2022.

Primarul General a discutat cu oamenii prezenți în sală și a dat asigurări că municipalitatea face tot posibilul ca proiectele de reabilitare desfășurate în sectoarele capitalei să corespundă necesităților tuturor categoriilor de persoane.  

Ion Ceban s-a arătat mulțumit de faptul că scuarul amenajat din str. Pietrarilor 14/4, inclusiv pentru persoanele cu dizabilități de vedere, reabilitat anul trecut, este înalt apreciat de persoanele nevăzătoare, o bună parte din care locuiesc în preajmă.  

Acolo sunt create condiţii pentru recreere, dar şi pentru practicarea sportului prin amenajarea aleilor pietonale, este un stadion multifuncţional, pavaj tactil și balustrade. Tot aici este amenajată o zonă de recreere, este instalat un teren de joacă și de fitness, este iluminat nocturn, camere de supraveghere și mobilier urban, este amenajat spațiul verde.