Primarul General, Ion Ceban, solicită închiderea poligonului de deșeuri de la Boșcana, Anenii Noi, deoarece prezintă pericol pentru mediu

   1372

Primarul General, Ion Ceban, a solicitat autorităților centrale de resort: Ministerul Mediului Agenția Națională de Mediu și Inspectoratul pentru Protecția Mediului, să stopeze activitatea depozitului de deșeuri de la Boșcana, raionul Criuleni, care nu corespunde normelor ecologice, respectiv, este ilegal. Obiectivul este gestionat de compania „ABS Recicling", care deține o linie de sortare a deșeurilor solide. Agentul economic enunțat a fost invitat de Primarul General la colaborare cu autoritățile municipale, pentru săptămâna viitoare.

Edilul a declarat joi, în cadrul unei conferințe de presă, că prin funcționarea poligonului de la Boșcana este încălcată drastic legislația în vigoare. Despre acesta a anunțat anterior municipalitatea, dar și primăriile din localitățile Budești, Cruzești, Tohatin și Vadul lui Vodă.

Mai mult, prin funcționarea gunoiștii este poluat intensiv spațiul aferent, pentru că obiectivul nu corespunde rigorilor impuse: nu există strat de izolare a gunoiștii, care ar stopa pătrunderea deșeurilor toxice în apele freatice. De asemenea, nu există stație de tratare a levigatului. Cu toate acestea, a declarat Ion Ceban, Agenția de Mediu a emis autorizație de mediu pentru 5 ani pentru operatorul dat, în timp ce pentru poligonul municipal de la Țânțăreni, unicul din republică ce corespunde tuturor rigorilor de profil, autorizația emisă este doar pentru o perioadă de un an.

Ion Ceban a declarat că depozitul de la Boșcana activează grație susținerii din partea unor deputați din fracțiunea PAS, aflată acum la Guvernare, care protejează interesele companiei „ABS Recicling" și că se urmăresc interese economice, iar accesul în zona respectivă este restricționată, cu invocarea domeniului privat.

De asemenea, Primarul General a menționat că agenții economici din capitală, care contractează serviciile Î.M. Regia „Autosalubritate", sunt chemați să treacă la operatorul „ABS Recicling", iar astfel se încearcă falimentarea serviciului municipal de salubrizare.

În concluzie, Primarul de Chișinău a declarat că în pofida tuturor impedimentelor enunțate, autoritățile municipale își onorează angajamentele vizavi de gestionarea poligonului de la Țânțăreni, pentru care există un contract între părțile interesate pentru 3 ani. Iar în perioada enunțată, Chișinăul va aloca către Primăria comunei Țânțăreni suma de 75 de milioane de lei.