Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Executarea lucrărilor de betonare în preajma monumentului de pe aleea pietonală din bd. Gr. Vieru

   1610

Primăria municipiului Chișinău informează că serviciile municipale specializate vor executa lucrări de betonare în perimetrul Monumentului „Eroilor Comsomoliști", conform proiectului de execuție, de pe aleea pietonală din bd. Grigore Vieru. Decizia este dictată de condițiile climaterice, care permit desfășurarea intervenției pe teren.

În prezent sunt executate lucrări de pregătire în prejma monumentului de for public.

E de menționat că lucrările de consolidare a perimetrului monumentului, preconizate în cadrul celei de-a II-a etape, au fost conservate pe perioada de iarnă, acestea urmează a fi continuate din primăvara anului curent.

Lucrările de reabilitare și modernizare a aleii pietonale din bd. Grigore Vieru s-au desfășurat pe parcursul lunilor septembrie-decembrie 2021 și au constat în reabilitarea iluminatului public, instalarea sistemului de irigare și a camerelor de supraveghere video, înlocuirea asfaltului uzat cu pavaj, reabilitarea spațiilor verzi și a cișmelelor. De asemenea, a fost reparat gardul de fontă pe ambele sensuri de circulație și a fost instalat mobilier urban.