Inaugurarea, după reparație capitală, a grădiniței nr. 198 din sectorul Ciocana

   2714

Primăria municipiului Chișinău informează că astăzi a fost inaugurată oficial, după reparație capitală, grădinița-creșă nr. 198 din str. Igor Vieru, 5/2. La evenimentul de inaugurare a participat primarul general, Ion Ceban, viceprimarul de ramură, Angela Cutasevici, pretorul de sector, Sinilga Școlnic, responsabili din cadrul Direcției Generale Educație, Tineret și sport, părinți, ziariști etc.

Instituția preșcolară este prevăzută pentru 14 grupe de copii, inclusiv 3 grupe de creșă sau 320 de locuri. Conform unei decizii a Consiliului municipal Chișinău din 27.11.2019, grădiniței i-a fost atribuit nr. 155 „Norocel".

Edilul capitalei a insistat să ofere copiilor posibilitatea de a tăia panglica în cadrul evenimentului oficial, menționând că cei mici sunt principalii beneficiari ai instituției. „Avem nevoie de grădinițe noi în Chișinău. Cele care activează - să fie reparate, bine dotate și confortabile pentru copiii noștri. Vom continua să investim în proiecte de acest gen pentru că acestea sunt investiții în copii, deci, investiții în viitorul nostru", a subliniat Ion Ceban.    

Primarul le-a urat succese educatorilor, precum și întregului personal, a mulțumit tutor celor care au contribuit la reabilitarea clădirii IET, iar copiilor le-a dorit să se simtă confortabil, să crească frumoși și fericiți.

Procesul de reabilitare a grădiniței nominalizate a început în luna noiembrie 2018, cu lucrări de exterior: reparația acoperișului, schimbarea tâmplăriei și îngrădirea teritoriului instituției preșcolare, urmate de lucrările din interiorul clădirii precum și achiziționarea de mobilier și inventar specializat.

Redeschiderea grădiniței-creșă nr.198 a fost motivată de numărul mare de solicitări pentru servicii de educație preșcolară, în special pentru copii de 2 ani (drept urmare a modificărilor operate în Codul Educației). Totodată, în preajmă sunt amplasate mai multe blocuri de locuințe multietajate, iar oamenii de acolo vor necesita locuri în instituții preșcolare pentru copiii lor.

Amintim că până în anul 2018, imobilul din str. Igor Vieru, 5/2 a fost în folosința LT „Mihai Berezovschi".

Costul proiectului de reabilitare a imobilului IET, căreia i-a fost atribuit nr. 155, este de 14,4 milioane de lei.